Despre iubitele mele, noi si vechi si prafuite...

Atunci cand vreau sa uit, sa ma pierd, sa ies din realitate, sa scap, sa fug, sa mor, sa iubesc, sa urasc, sa plang,sa traiesc, cand ma doare...citesc. E minunat cum poti arunca o privire in lumea unui om pe care nu il cunosti deloc, dar care are puterea de a te fascina in nenumarate feluri. Imi amintesc, de cand eram copil tata imi spunea, pe un ton aproape dezamagit..."pune mana pe-o carte, ai ditamai biblioteca,ticsita..nu mai sta atata cu ochii in televizor.."
Am inceput sa inteleg...mai tarziu, ce-i drept, dar am inceput sa inteleg. Sunt mii de lumi care asteapta sa fie descoperite, cercetate....si noi uitam de ele..
Am descoperit tehnologia, luxul si confortul care o insotesc, dar refuz sa uit cat de bine ma simt dupa ce termin o carte, pot spune "Azi am aflat povestea cuiva.." . Curiozitatea imi cere asta. Sa aflu, sa stiu, sa cunosc cat mai mult despre orice trece prin filtrul personal si devine interesant intr-un fel sau altul.
M-am regasit, putin cate putin, in fiecare personaj despre care am citit si mi-a placut ideea ca sunt un om suficient de complex incat sa simt asta. Am invatat despre dragoste, ura, indiferenta,durere, cruzime, pasiune si multe altele in diferitele lor forme, am descoperit emotii despre care nu stiam aproape nimic, am explorat diverse realitati, irealitati si identitati...Am inchis cartea, am deschis ochii si am avut o alta perspectiva.M-am simtit bogata. Si intr-adevar, cum spun tatal meu si tatal lui, un om citit e un om bogat...